top of page
Crystal Salt
  • Poza scriitoruluiCristina Deutsch

Astăzi despre: Bora Chung - Cursed Bunny

Actualizată în: 21 mar. 2023

Trebuie să recunosc că la Cursed Bunny m-a atras în primă instanță coperta. Nu știam absolut nimic despre Bora Chung, autoare coreeană (se subînțelege, sud-coreeană...) cu trei romane

și trei volume de povestiri deja publicate; Iepurele ăla zgubilitic, neon, îmi inspira ceva legat de Squid Game (dacă nu ați văzut serialul – deși bănuiesc că toată lumea l-a văzut – îl găsiți pe Netflix, merită efortul. Later edit: acum văd ceva legături și cu Oglinda neagră; tot serial, tot pe Netflix – recomaaannnd! Se pare că nu am greșit, volumul de povestiri se poziționează oarecum în zona respectivă – evident, nu atât ca tematică ci, mai degrabă, ca atmosferă. Coperta surprinde perfect tonul suprarealist și ușor neliniștitor al cărții, o ilustrație capricioasă de basm „corcită” cu un poster de film de groază. Cu siguranță e un volum de povestiri care reușește să-ți bage groaza-n suflet (glumesc, nu mă sperii chiar atât de ușor...). Să zicem că o să te facă să te îndoiești de tot ce credeai că știi despre iepurași. Mă rog, nu doar despre iepurași, și despre oameni – un amestec d realism magic și horror de cea mai bună calitate, melanj care, de altfel, i-a adus autoarei și premiul PEN (și-o să-i mai aducă și altele, sunt sigură). Și, ca să nu vorbesc aici ca o moară stricată (dat fiind că volumul încă nu s-a tradus la noi, cel puțin din ceea ce știu eu, însă îl puteți găsi în traducerea lui Anton Hur (este disponibil si pe site-ul Cărturești), fiind tipărit la Honford Star, în 2021, o să vă las aici o mostră din prima povestire, The Head (Capul): „ Într-o zi, femeia folosi toaleta ca întotdeauna, trase apa și tocmai se spăla pe mâini. Capul a apărut în toaletă în spatele ei, așa cum făcea de obicei. Femeia s-a uitat la el o vreme prin reflexia din oglindă. Capul se holbă și el. Fața terciuită de sub smocurile neregulate de păr, care ar fi trebuit să fie, în mod normal, galbenă și gri era dubios de roșie.

Femeia își aminti că era la ciclu.

„Culoarea ta pare diferită”, îi spuse ea capului. „Are cumva de-a face cu starea propriului meu corp?”.

Capul răspunse: „Mamă, starea corpului tău are un efect direct asupra aspectului meu. Asta pentru că întreaga mea existență depinde de tine”.

Femeia s-a dezbrăcă de lenjerie și îndepărtă tamponul. Îl lipi, mânjit de sângele menstrual, pe fața capului și-l împinse în jos toaletă. Trase apa”. (Bora Chung, Cursed Bunny. Honford Star, 2021, translated by Anton Hur, p. 6).

Dar asta nu e tot. Partea cea mai interesantă e că acest Cap (pe care îl scriu cu majusculă, deși în carte nu e individualizat, e doar head) e un personaj extrem de viu. Și cred că acesta e, în realitate, punctul forte al volumului – deși văd că se pune mai degrabă accent pe implicații de ordin tematic (precum capitalismul, patriarhatul și alte chestii din categoria asta). De la iepurașul blestemat titular (povestirea care dă titlul volumului cred că e și cea mai bună dintre toate, deși e – cel puțin pentru mine – la concurență cu The Snare/ Capcana, unde protagonistă e o vulpe) până la creaturile de pe altă lume și protagoniștii umani, fiecare personaj este impregnat cu o voce și o perspectivă unică, care sunt atât identificabile, cât și fascinante. Te găsești dintr-o dată, ca cititor, într-o lume de coșmar, nu, într-o lume magică în care coșmarurile sunt o absolută normalitate.

„Starea copilului doar se înrăutăți după vizita lor la spitalul universitar. Copilul nu mai putea recunoaște fețele părinților săi, își murdărea în mod repetat pantalonii, nu putea să meargă cum trebuie și continua să mormăie pentru sine, dar nu mai rostea cuvinte care să aibă un înțeles. Și-a petrecut cea mai mare parte a zilei întins în pat și uitându-se la tavan cu ochi pierduți, bolborosind din când în când, singurul lucru de care era constant obsedat fiind lampa în formă de iepuraș. Lampa în formă de iepuraș fusese mutată de pe birou pe noptieră, iar copilul, în timp ce mormăia la tavan, se întorcea să se uite din când în când la lampă, ceea ce părea să-l liniștească dar devenea neliniştit şi ţipa ori de câte ori încerca cineva să o atingă.

În timp ce dormea, copilul uneori smârcâia din nas, ronțăia sau mișca din urechi precum un iepuraș, dar niciunul dintre adulții din jurul lui nu observa acest lucru. În visele lui, copilul stătea sub un copac cu un iepure alb cu urechile cu vârfuri negre, mâncând cu plăcere din propriul creier. Cu cât îl ronțăia mai mult, cu atât mai îngustă devenea lumea copilului, până când nu a mai putut să părăsească bucățica de pământ pe care o împărțea cu iepurașul sub copac. La acel moment, nu mai putea înțelege nimic, excepție făcând încântarea de a fi împreună cu prietenul său” (Cursed Bunny, p.41). Evident, Cursed Bunny nu este ceea ce am putea defini drept „o carte normală”. Asta deoarece, în ciuda cruzimii manifestate, fiecare povestire reușește să-l implice pe cititor, într-o participare aproape directă, într-o aventură diferită care te poartă în lumi ciudate (dar nu neapărat și minunate) în care orice este posibil. Înainte de a afla că iepurașul în cauză este, în realitate, o lampă în formă de iepuraș (dar nu mai puțin „personaj” din acest motiv) am făcut imediat legătura cu Iepurele Alb din Alice în Țara Minunilor. Și, cel puțin (dar nu exclusiv) la nivelul emoțiilor pe care ți-l provoacă acest volum odată citit, chiar se potrivesc: ai și aici, ca la Lewis Carroll, un amestec de bucurie, tristeţe, furie, frică, dezgust, curiozitate, admiraţie. Cel puțin din punctul meu de vedere este o carte care-ți rămâne în cap mult timp după ce o termini de citit (ceea ce se întâmplă repede, are sub 200 de pagini), așa cum se întâmplă și cu Alice. O altă legătură care mi s-a ițit imediat în minte a fost cu Beloved a lui Toni Morrison (tradusă la noi încă din 2020 dacă nu mă înșel) cu titlul Preaiubita și apărută la editura Arthur – ART, „traducere din limba engleză și note de Virgil Stanciu). Probabil că cele trei ar putea fi legate între ele în primul rând prin prisma manierei în care este utilizată fantezia, a capacității de inducere a groazei și, mai ales, a simbolismului manevrat cu intenția de a explora diverse aspecte ale experienței umane.

Dar, mergând doar un pic mai în profunzime (nu mult...), observăm imediat că toate cele trei volume (să nu uităm că avem de-a face cu două romane și cu un volum de povestiri!) au în centru o protagonistă feminină implicată activ într-o călătorie într-o lume fantastică care îi pune la încercare percepția asupra realității. În Cursed Bunny, fiecare povestire urmărește o femeie diferită care se confruntă cu un fenomen supranatural care îi perturbă viața normală. De pildă, în povestirea ce dă titlul volumului, o femeie moștenește un fetiș blestemat care aduce nenorocire oricui îl atinge (și, cum ați văzut mai sus, nici copiii nu sunt cruțați). În Alice în Țara Minunilor, Alice cade într-o vizuină de iepure și intră într-o lume stranie și capricioasă în care întâlnește animale vorbitoare, își schimbă dimensiunea și participă la jocuri absurde. În Beloved, Sethe este bântuită de fantoma fiicei sale moarte, care se întoarce ca o tânără pe nume Beloved: „|Sethe se lungise să ia copilul fără să-i dea drumul celui mort. Baby Suggs a clătinat din cap. „Pe rând”, spuse ea și-l schimbă pe cel viu cu cel mort, pe care-l duse în cămară. Când se întoarse, Sethe încerca să-i bage copilului în gură un sfârc însângerat. Baby Suggs bătu cu pumnul în masă și strigă: «Curăță-te! Curăță-te imediat!». Apoi s-au luptat. Ca două rivale pe inima celui pe care îl iubeau s-au luptat. Fiecare bătându-se pentru copilul care trebuia hrănit. Baby Suggs a pierdut atunci când a alunecat în băltoaca roșie și a căzut. Așa că Denver a primit laptele mamei împreună cu sângele surorii sale” (Toni Morrison, Beloved. A Plume Book, Penguin Putnam Inc., New York, U.S.A., 1998, p. 153). Lapte, sânge și alte fluide corporale găsim din abundență și în Cursed Bunny. Este arhicunoscut că și „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll include o serie de scene care implică actul de a mânca sau de a bea . Este suficient să ne gândim la Pălărierul Nebun și la al său Tea Party, unde Alice se alătură unui grup de personaje excentrice pentru a savura ceaiul. Totul într-o atmosferă de haos ordonat, unde logica există (doar că este inversată), făcând să alunece totul spre un horror accentuat de „drăgălășenia momentului”. O altă scenă memorabilă care implică „nutrimente” este cea în care Alice crește și se micșorează după ce a mâncat o prăjitură inscripționată „Mănâncă-mă” și a băut o poțiune cu eticheta „Bea-mă”. Aceste schimbări de dimensiune duc la o serie de situații bizare și pline de umor (negru), în timp ce Alice se luptă să navigheze într-o lume care pare să se schimbe și să se schimbe constant în jurul ei. În general, actul de a mânca sau cel de a bea sunt folosite de Lewis Carroll ca o modalitate de a evidenția absurditatea și imprevizibilitatea lumii în care se află Alice.

O altă asemănare ar fi și aceea că toate cele trei scrieri folosesc (în mod evident!) elemente de groază pentru a crea un sentiment de frică, suspans și teroare personajelor și cititorilor. În Cursed Bunny, multe dintre povești implică violență, moarte, mutilare și tortură (alegeri destul de soft și normale – la modul general – pentru prozatorii asiatici), prezentându-le drept consecințe ale acțiunilor sau dorințelor personajelor. În Snare, povestire pe care v-am menționat-o ceva mai sus (și care are și un filon de povestire populară vizibil) un bărbat care prinde și chinuie o vulpe cu sânge de aur ajunge să fie mâncat, la rândul lui, la propriu. Și nu doar el, ci întreaga lui familie. În Alice în Țara Minunilor, Alice se confruntă cu varii amenințări și pericole din partea locuitorilor din Țara Minunilor, cum ar fi decapitarea de către Regina de Inimă Roșie. Să nu uităm nici de Jabberwock cu „fălcile ce mușcă” și „ghearele ce înhață” (care mi se pare că apare în Through the Looking Glass, nu în Alice) . În Beloved, pe de altă parte, Sethe retrăiește trauma trecutului ei ca o persoană înrobită, care a fost biciuită, violată și separată de copiii ei. Dar și aici mâncarea joacă un rol important. Nu atât „mâncarea” în sine, evident, ci actul de a se hrăni. Baby Suggs, de exemplu, propovăduiește un mesaj de iubire de sine (în sens religios) și își încurajează adepții să se bucure de corpul lor, inclusiv de mâncarea pe care o mănâncă. Predicile ei implică adesea imagini ale abundenței, cum ar fi câmpurile de grâu, un contrapunct la dezumanizarea și degradarea pe care personajele le-au experimentat ca sclavi. Un simbol important este și cireșul de Virginia (The Chokecherry Tree) – fructul acestuia fiind amar și otrăvitor, imagine asociată cu moartea și trauma pe tot parcursul romanului. Plus tendințele canibale ale lui Beloved...

Un al treilea punct de legătură ar fi acela că este că toate trei se folosesc de simbolism pentru a transmite semnificații și mesaje mai profunde despre temele și problemele lor. În Cursed Bunny, multe dintre povești implică animale sau obiecte ca simboluri ale opresiunii, rezistenței sau transformării. De exemplu, în Snare, vulpea reprezintă atât libertatea, cât și exploatarea; sângele său din aur lichid simbolizează atât bogăția, cât și durerea. În Alice în Țara Minunilor , multe dintre personaje și evenimente sunt alegorii pentru varii aspecte din societatea victoriană, legate de politică, educație , logică , matematică , religie etc . De exemplu, ceaiul Pălărierului Nebun trimite la absurditatea și inutilitatea convențiilor și etichetei sociale; rânjetul pisicii de Cheshire (personajul meu preferat, se înțelege...) marchează ambiguitatea identității; jocul de crichet reprezintă natura arbitrară și tiranică a puterii și autorității. Și așa mai departe. În Beloved, în schimb, multe dintre personaje și evenimente sunt simboluri ale sclaviei, memoriei, traumei, vindecării și iubirii. În ansamblu, Preaiubita însăși reprezintă atât oroarea, cât și moștenirea sclaviei; numele ei reprezintă atât vinovăția lui Sethe, cât și sfidarea ei; apetitul ei reprezintă atât nevoia ei de afecțiune, cât și distructivitatea ei; dispariția ei reprezintă atât eliberarea, cât și pierderea lui Sethe.

Și tot așa. Aș putea continua (că, na, abia m-am pornit...). Inițial mă gândisem să împărtășesc cu voi doar o frântură din impactul pe care l-a avut asupra mea volumul Borei Chung (care da, ar merita tradus și în română cât mai repede...). Am ajuns să scriu despre Beloved și despre Alice... Alte două cărți pe care, dacă nu le-ați citit (deși bănuiesc că măcar Alice e arhicunoscut...) vă recomand să o faceți. Și Alice ­– citită, cu siguranță, de cei mai mulți în copilărie – ar merita recitit: o să vedeți romanul cu alți ochi acum, din perspectiva adultului.

Dat fiind că e clar că nu pot să mă abțin, mai adaug ceva: ar merge foarte bine o comparație între cele trei dintr-o perspectivă geocritică (am eu o obsesie în momentul de față, ce să fac...). În opinia mea se pretează perfect: de exemplu o discuție despre spațiul heterotopic (se poate vedea cum, în Cursed Bunny, fiecare poveste creează un spațiu heterotopic care provoacă sau subminează așteptările și convențiile spațiului realist; în Alice în Țara Minunilor, Țara Minunilor este un spațiu heterotopic care contrastează cu casa lui Alice din Anglia victoriană; în fine, în Beloved, 124 Bluestone Road avem un alt soi de spațiu ce contrastează cu restul orașului Cincinnati). Dar mă opresc aici (am tendința de a deveni plictisitoare, știu...). În cazul în care prezintă interes sunt dispusă să dezvolt pe viitor.


P.S. Să nu uit: traducerile fragmentelor din text îmi aparțin (n-am băgat citate din Alice deoarece cartea se poate găsi ușor, se poate descărca și gratuit de pe net din ce știu...). Dacă doriți să folosiți ceva din textul meu, vă rog să mă citați (atâta tot). În plus, dacă aveți ceva de spus sau pur și simplu simțiți nevoia să mă combateți (tovărășește), vă aștept în comentarii.


41 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page