Îmi apare ieri seară, pe facebook, o chestie care, cel puțin inițial, am crezut că e o glumă. Era vorba despre scandalul privind modificarea scrierilor Agathei Christie în numele respectării ideii de „political correctness”. În esență, niște coate-goale, mațe-fripte/ editura HarperCollins s-a gândit că ar fi frumos și educativ să se apuce să masacreze /„modifice delicat” cărțile Agathei Christie. Așa că s-au apucat, harnic, să facă schimbări în textele originale, „eliminând cuvinte și expresii care ar putea fi considerate ofensatoare sau insensibile din perspectiva valorilor sociale și culturale actuale”. „Bă, voi sunteți nebuni? V-ați dilit?”, țipă bietul meu neuron chinuit. Adică „a murit cenzura, trăiască Cenzura? Sau cum?”. Cum să te apuci tu să intri cu ghearele și cu dinții în textul unui autor (care mai e și mort, printre altele – deci nu se poate apăra) și să comiți un asemenea grobianism?
Drept care, că tot eram eu în temă, în timp ce-mi beam cafeaua și-mi fumam țigara/ țigările de dimineață, cu neuronul încă netrezit complet din comă, îl bag și pe prietenul meu, Chat GPT, în joc. Îi croșetez la repezeală un text cu un gras și un tâmpit, nimic înfiorător. Bine, dialogul e prost, dar e aici exclusiv pentru exemplificare. Deci: se ia una bucată de idiot random, depistabil în lumea reală cât se poate de des, și una bucată gras/ persoană supraponderală. Se pun în același borcan și se agită. Reiese clar că „personajul negativ” e ăla diliu și nu ăla mai rotunjor. Voila:
„Băi, ce naiba faci aici?”, l-a întrebat tânărul, cu un ton agresiv, pe Vasile.
„Am venit să îmi cumpăr o cafea”, a răspuns Vasile, încercând să păstreze o voce calmă.
„Ai venit să-ți iei o cafea, ce să-ți spun...”, strâmbă ăsta din nas. „Băi șuncă ambulantă ce ești, ai venit să bagi în tine ca porcu', de aia ai venit, îți spun io... ”.
„Ăsta e un loc public”, se smiorcăi Vasile, încercând să nu cedeze presiunii. „Pot să vin aici oricât de des doresc.”
„Hai, să mori tu... băi grasule, ia vezi, caută-mă pe-afară... Hai, marș de-aici, dobitocule! ”
Și se uită cu o privire furios-porcină spre Vasile. „Ești al naibii tu, nu-i așa? Dar n-o face pe șmecherul pe-aici, că te fac salam.”
Vasile se uita în pământ și șuncile-i tălăzuiau lin, ca lovite de un ușor cutremur. Gușa grasă îi tremura și ea, într-un început de acces de plâns.
Nu avu însă timp să se dezmeticească, nici măcar atunci când ăla îi arsese un șut în curul rotund ca o lună plină, proiectându-l direct în scaunele din fața lui.
Bun. Acum să zicem că scena se petrece în 1992, într-un bar dintr-un cartier bucureștean. Ca să-i mai dăm un pic de condiment, Vasile și Ghiță(să zicem...nu, nu Ghiță, se poate interpreta...), Vasile și Marian sunt doi băieți de liceu. Unul e gras, ălălalt e tâmpitul clasei. Does it ring a bell? Normal. E o scenă comună, nimic ieșit din tipare, se încadrează bine în epocă bla bla. Bla.
Așa credeți voi, că e bine? Păi nu e. Cetățeanul Marian, în ciuda faptului că e un personaj (și nu o persoană reală) trebuie reeducat. Soluția o dă Chat GPT, că-i dau eu temă pentru acasă și-l pun să forțeze textul. Mi se pare că vomită ușor pe margini, se screme dezaprobator. Și comite următorul text, rescris după regulile de aur ale political correctness-ului:
"Salut, ce mai faci?", a întrebat tânărul, încercând să îi dea o notă prietenoasă lui Vasile.
"Am venit să îmi iau o cafea", a răspuns Vasile, zâmbind politicos.
"Tocmai mi-am luat și eu una", a spus tânărul, zâmbind înapoi. "Mai ai vreo preferință în afară de cafeaua clasică?"
Vasile a clătinat din cap, mulțumit că s-a schimbat tonul conversației.
"Nu, mulțumesc, cafeaua obișnuită este perfectă."
Tânărul a zâmbit și și-a continuat drumul, lăsându-l pe Vasile să își savureze cafeaua în liniște.
"Bună ziua, cum vă pot ajuta?", a întrebat tânărul cu un ton ferm pe Vasile.
"Vreau să cumpăr o cafea", a răspuns Vasile, încercând să vorbească calm.
"Înțeleg, aveți nevoie de o cafea", a spus tânărul, încercând să fie amabil. "Dar ați putea să-mi spuneți de unde ați venit?"
"Sunt un client, am venit aici pentru a-mi cumpăra o cafea", a răspuns Vasile, încercând să se apere de atitudinea agresivă.
"Îmi pare rău, nu am intenționat să fiu ofensator", a spus tânărul cu o atitudine mai calmă. "Totuși, ați putea să fiți mai conștient de spațiul public și să vă comportați civilizat?"
Vasile a simțit o umilință puternică, dar a încercat să nu cedeze. "Sunt de acord, vă mulțumesc pentru sugestie", a spus el într-o voce stinsă.
Tânărul a privit spre Vasile cu o privire neplăcută. "Nu mă faceți să regret că am încercat să fiu amabil", a spus el înainte de a se îndepărta.
Vasile s-a simțit umilit și supărat, dar a ales să nu răspundă. A continuat să-și cumpere cafeaua, dar nu a putut să uite întâmplarea neplăcută.
Dialogul de mai sus e evident că se petrece între subiectul Marian, după ce a fost lobotomizat, și obiectul Vasile care, în ciuda celor 120 de kile, are un corp superb (deoarece toate corpurile sunt frumoase, nu?). Nu mai avem o scenă de discriminare deoarece... nu e politically correct. Dar stai așa.... era un text presupus literar, nu? Adică nici Vasile, nici Marian nu există ca atare, ei doar ilustrează o situație potențială – situație care, în opinia ăstora, nu mai poate fi ilustrată. Că na, poate careva se identifică din greșeală cu Vasile și se simte discriminat. Deși problema ar fi, de fapt, că majoritatea se identifică, fără niciun fel de probleme, cu Marian.
Dar să-i lăsăm pe ăștia doi în plata Domnului.
Îi mai dau o temă, îi bag un text despre Revoluția Franceză (deja Ai-ul dă din aripi, îngrozit...) și-l pun să rescrie din perspective luminoase.
Textul inițial sună așa: „Sângele curgea pe străzile Parisului. Tăietorii de lemne și-au ascuțit securile pentru a tăia capetele celor considerați trădători ai revoluției. Execuțiile publice erau frecvente, iar mulțimea își striga dorința de sânge. Prizonierii erau închiși în condiții inumane, fără hrană și apă, înainte de a fi duși la ghilotină. Un zgomot sinistru se auzea în fiecare dimineață, ghilotina funcționând neîntrerupt până la apusul soarelui. Cei care se opuneau revoluției erau considerați dușmani ai poporului și erau executați fără milă. La închisoarea La Force, oamenii urlau înnebuniți de durere și disperare în timp ce erau bătuți cu biciurile de gardieni. Femeile erau violate și torturate, iar bărbații erau legați și loviți cu brutalitate. Un băiat a fost torturat până la moarte pentru că a spus că își dorea ca regele să trăiască. În piața publică, o femeie a fost dezbrăcată și bătută până la moarte pentru că a purtat un inel cu stema nobililor. Cei care încercau să o protejeze erau împușcați sau înjunghiați. Revoluţia franceză a adus libertate și egalitate, dar a fost obținută prin violență și sânge. În timp ce mulți sărbătoreau începutul unei noi ere, alții se înălțau în acel moment pe ghilotină. Oamenii au fost nevoiți să aleagă între libertate și siguranță, iar prețul a fost prea mare pentru unii”.
Bun, o să zică unii, asta e istoria. Asta avem, cu asta defilăm. Sau că „istoria nu se poate schimba”. Ba se poate, stați doar să vedeți. Se pune pe rescris: „În perioada Revoluției Franceze, au avut loc acte de violență și abuzuri grave împotriva drepturilor omului. Mulți oameni au fost considerați trădători ai revoluției și au fost executați fără proces echitabil sau dreptul la apărare. Prizonierii au fost închiși în condiții inumane și au fost supuși la tratamente crunte, inclusiv biciuire, viol și tortură. Aceste acțiuni au fost de neacceptat și contravin valorilor și principiilor fundamentale ale drepturilor omului. Este important să ne uităm la aceste evenimente din perspectiva noastră modernă și să ne angajăm să prevenim astfel de acțiuni în viitor.” După care, prudent, își ia seama și continuă: „Revoluţia franceza a fost o perioadă tumultuoasă din istoria Franței, în care oamenii s-au mobilizat în numele libertății, egalității și fraternității. Deși au existat episoade de violență și abuzuri de drepturi, acestea nu trebuie să definească Revoluția franceză în ansamblu. În loc să se concentreze pe acțiunile individuale ale tăietorilor de lemne sau gardienilor închisorilor, ar trebui să ne concentrăm asupra obiectivelor nobile ale revoluției: de a pune capăt privilegiilor aristocrației și de a crea o societate mai egalitară. În plus, ar trebui să recunoaștem contribuția semnificativă a femeilor și a altor grupuri marginale la mișcarea revoluționară. Prin adepții săi, Revoluția franceză a inspirat alte mișcări de emancipare și de eliberare din întreaga lume.”
Personal aștept cu interes textele modificate, de niște „sensitive readers” capabili și dedicați, ale romanelor lui Sven Hassel sau ale celor lui Stephen King. Până atunci, jos labele de pe Agatha Christie! Ce nevoie aveți voi de cărți? La ce vă imaginați că v-ar putea folosi vreodată? A, să nu-mi ziceți că vă discriminez... Poate vă apucați și de ars cărți în piața publică, nu? Așa-i că vă surâde ideea?
P.S. Am senzația că ideea cu Revoluția franceză nu mi-a trecut chiar așa, aleatoriu, prin scăfârlie... Mă gândeam ca, la un moment dat, să scriu un roman despre un porc. Dar acum văd că intervin probleme tehnice: porcul nu poate fi gras/ supraponderal (că na, nu se poate...). Nici slab nu poate fi, că nu dă bine, poate are probleme de nutriție... Cel mai potrivit ar fi să nu aibă corp. Porcul eteric. Coloristic n-are cum să fie nici roz, nici negru, nici blănos, nici Mangalița (că ne luăm de rase și nu e ok). O să fie un porc verde neon, format doar din cap. Nu va putea fi mâncat (că se supără veganii pe noi...) ci va fi crescut, într-un ambient perfect echilibrat și echitabil, cu scopul de a-și împărtăși experiențele cu lumea. Va propovădui libertatea de exprimare prin grohăieli/ suave/ emisii sonore prin intermediul râtului/ organului vorbitor și scormonitor. Va discuta cu găinile și cu pisicile (cel puțin una va trebui să fie oarbă – și șchioapă, treacă de la mine – astfel încât să ilustreze pregnant diversitatea în lumea animală) într-o manieră calmă și politicoasă despre organizarea vieții la fermă și despre reeducarea, în spiritul corectitudinii politice, a crescătorilor de animale/ umanilor co-participanți. Caprele vor fi cele mai reticente la această nouă abordare dar, sub amenințarea voalată de a fi făcute pastramă, se vor afilia și ele acestor idei, într-un final. Scena finală va fi dedicată unei șunci neon, agățată de grindă, căreia toate personajele îi vor aduce ca ofrandă semințe și rădăcini bio.
Comentarios