Cu Freud în buzunar

După postarea precedentă râdeam ca hiena în fața calculatorului imaginându-mi cum îl îndes eu pe Freud ăla de aproape 700 de pagini într-un buzunar. Chestie care m-a făcut deja să mă ofilesc, mai ales că mi-am adus aminte că mai am vreo 150 de pagini până îl termin. Nu mă întrebați la ce-mi trebuie, că nici eu nu știu deocamdată. Cu siguranță

la ceva mi-o servi. Deși chiar despre asta vorbeam cu un prieten cu ceva zile (săptămâni?!) în urmă – am așa, o senzație de déjà-vu incredibilă, de parcă l-aș mai fi citit de zece ori până acum. Interpretarea viselor chiar nu am citit-o (cu rușine admit...) cap-coadă până la vârsta asta. Explicația stă probabil în faptul că apar în diverse locuri fragmente și fragmențele, de cele mai multe ori fără să fie citate cum se cuvine care mi s-au lipit cumva de creieri. De aici probabil și prejudecata că sexualizează tot ce apucă. Prejudecată de care un pic mă agățasem și eu (și pe care încă o văd în fiecare analiză a sa), cred că insist pe asta tocmai din cauză că am nevoie de cu totul alte elemente.

La un moment dat, prin 1991-1992 (aveam deci vreo 14 ani) mă apucasem să-mi notez conștiincios visele în niște caiete intitulate pompos „Carte de visuri”. E amuzant când mă uit acum și văd pe unde zburdam... Cred că vedeam în special partea amuzantă a lucrurilor. În orice caz sunt mult prea bizare ca să poată fi folosite pe post de material literar în ceva, am încercat... În mod cert o perspectivă freudiană asupra lucrurilor n-o aveam. În schimb se pare că treaba funcționează foarte bine, direct, atunci când am de scris. Cred că mai economic de atât nici nu se poate – vine personajul X, îmi zice „ce faci, băi, dormi?”. „Da, mă, dorm, lasă-mă-n pace...”. „Pai cum adică dormi”, zice el. „Vezi că mâine avem treabă. O să fac asta, aia și ailaltă. Vezi ce scrii pe-acolo...”. Bebe Boian așa a apărut. Mi-a transmis și titlul romanului: Arborele de crocodili. Și așa a rămas de la început până la sfârşit, n-am avut tupeul să îl schimb. M-am apucat eu atunci să caut pe net, să văd ce naiba voia ăsta: care arbore? care crocodili? Între timp mi-am făcut totuși o idee dar n-a mai apărut să-mi spună dacă era ok sau nu. Mai nasol e când apar mai multe personaje, din diverse texte (că am și altele în lucru...), și încep să își facă de cap prin somnul meu. Am tot zis că o să-mi pun o agendă lângă pat, să-mi notez ce e de notat – dar chestia e că până mă trezesc eu, până aprind lumina, mai dau lămuriri, mai mângâi câinele, s-a dus totul naibii. Am încercat cu telefonul, să înregistrez – a căzut de câteva ori pe jos, i-au sărit mațele, ecranul e praf... Ieri m-a trezit nu știu cine să-mi spună că soțul ascunde ceva bun de mâncare sub pernă... Trage perna, scoală omul din somn – nu era nicio mâncare... Mă mai iau ăștia și la mișto din când în când...

În orice caz, pe Freud o să-l termin de citit să știu că-mi sar ochii din cap. Măcar așa, când mai apare câte unul nepoftit în somnul meu, scot cărămida din buzunar și-i ard una-n cap de-l amețesc de tot...