Mi-a luat ceva timp să-mi fac fotografia cu prada de la Bookfest, la care am adăugat și rezultatele vânătorii de dinaintea târgului - nu că aș fi dorit ei să mă laud cu mai multe decât mi-am luat și primit ci, mai degrabă, bucuroasă fiind că am găsit un loc pentru ele, m-am gândit că nu mai e cazul să stric armonia. Fotografia în sine a implicat un efort deosebit; cam o jumătate de oră a durat să mut diverse chestii prin alte părți ca să obțin un loc de 30 de centimetri. A fost necesar să șterg și praful și, cu ocazia acestei operațiuni, o parte din cot a rămas înfiptă în colțul biroului. Cu ocazia asta mi-am dat seama și unde pusesem toate volumele din Proust pe care le căutam de câteva săptămâni, așa că mi-a mai luat ceva timp să le duc în față și să poziționez altele pe rândul trei, cărți pe care le voi căuta la un moment dat și, evident, nu voi avea nicio șansă să le găsesc. Asta e partea bună în combinația exces de bibliotecă + dezordine, de fiecare dată când te-apuci să sapi: e practic același lucru cu mersul la un târg de carte. Dai peste niște chestii pe care ai putea jura că nu le-ai văzut în viața ta (și de care aveai neapărată nevoie - ce să vezi... - fix în momentul ăla). La Bookfest jur că m-am abținut cât de bine am putut eu; au fost ani când m-am sustras de la vizite de genul acesta, dăunătoare pentru buget și, aș fi adăugat, pentru spațiul locativ - dar ăla e mâncat de mult (pe lângă obsesia cărților, eu o mai am și pe cea cu vintage-ul care ocupă un spațiu enorm... E totuși salutar că nu colecționez tractoare). Sunt genul de persoană care ar lua toate cărțile acasă - după aia îmi aleg eu ce-mi place... Prin anii ’90 cât puteam eu să car (și cât mă ducea buzunarul), atâtea luam. Și atunci (ca și acum) se uita lumea la mine în troleu/ tramvai suspicioasă - bănuiesc că aveam și o față de psihopată, dar aste e deja altă discuție (adică nu că ar fi neapărat un subiect de discuție, aia e fața mea obișnuită, de zi cu zi). În fine, am avut, de data aceasta, două mari probleme: una a fost lansarea mea (despre care, momentan, nu mai vorbesc, m-am plictisit) care a implicat mișcarea în zig-zag prin târg fără să reușesc să mă concentrez pe vânătoarea în sine. A doua a fost faptul că, ajunsă duminică din nou la Bookfest, mi-am dat seama că mi-am uitat tableta acasă. Tableta fiind cea de-a doua bibliotecă, aia ambulantă, pe care o pot căra pretutindeni și unde (miracol!) sunt toate în ordine, pe categorii, alfabetic, ceva ce nici în visele mele cele mai frumoase despre ordine și disciplină nu exista. Singura problemă e că dacă în cazul bibliotecii fizice nu ai pretenții să fii la curent cu ce ai și ce nu ai (nu, poți să faci tu toate listele din lume, așa ceva nu se va întâmpla...), cu tableta ar trebui să cam știi. Asta dacă o ai în față, evident... Așa că am stat și-am cugetat la Olga Tokarczuk, dacă am Cărțile lui Iacob sau nu, m-am învârtit, m-am dus și-am mai fumat o țigară, am ajuns la concluzia că nu fuge nicăieri cartea - acasă, surpriză, o am sun formă de ebook, în engleză, încă de la sfârșitul lui 2022. Așa că a intrat pe lista de urgențe literare... În schimb, Cele șapte luni ale lui Maali Almeida eram sigură că o am și...pauză, visasem cai verzi pe pereți. Între timp am remediat problema, pot să dorm liniștită.
Târgul în sine, ca eveniment, mi-a plăcut - spațiu generos, poți să respiri, să te uiți în voie; în plus, am descoperit că se ajunge mai ușor cu tramvaiul decât cu mașina (din Drumul Taberei până la Romexpo vineri după amiază este un veritabil coșmar, cred că am fumat vreo patru țigări până acolo...). Am nimerit pe la lansări de care nu știam, am ratat altele de care, zburdând din floare-n floare, am uitat... N-ar fi fost rău să țină ceva mai mult, nu doar cinci zile. Să mă învârt eu pe-acolo ca o muscă fără cap, până cad lată...
Acum stau cu un coș burdușit de diverse (că na, am și ditamai biblioteca, plus aproape o mie de ebook-uri - dar nu, nu mă satur niciodată) pe Elefant și mă întreb dacă să dau click sau nu... Mai scot una, mai adaug alta, mai fac o socoteală dacă mai mănânc ceva în următoarele săptămâni (problema e relativă, că tot mai am de gând să slăbesc...), chestia e că am mai chitit pe raft vreo 20 de centimetri unde aș mai putea caza alte câteva... Probabil că la un moment dat o să mă găsiți îngropată pe sub vreun morman de cărți și haine și c-o poșetă-n cap...
P.S. Vaza aia era așa, de decor... a zburat în culise în secunda doi, imediat după shooting...
Comentários