Cum să-ți cari biblioteca după tine: păreri de melc

De ceva timp tot văd că îmi apar, în special pe facebook, diverse texte și comentarii în care oamenii obsedați de citit (așa, ca mine...) trag cu ghearele și cu dinții de un subiect ce se întinde precum guma de mestecat: citim „cărți clasice pe hârtie, sau pdf-uri/ ebook-uri pe tabletă? Am întâlnit chiar cazuri în care versiunea pdf era respinsă cu îndârjire și mă întreb de ce... Adică, măcar în lipsa variantei tipărite, varianta virtuală ar trebui să fie utilă...

În ceea ce mă privește, primul impact cu un pdf citit pe post de carte, a fost destul de neplăcut și de obositor. Acum câțiva ani, cred că vreo doi sau trei, terminând eu tot stocul de cărți cărate pentru vacanță, nu mi-a rămas altceva de făcut decât să scociorăsc după câte ceva în telefon. Și așa am ajuns să citesc Amantul colivăresei al lui Aldulescu pe un telefon cât palma, cu ecranul crăpat – unde mai pui că era și un text fără diacritice... Norocul a fost că am nimerit un roman superb, mi-au lăcrimat ochii și m-a durut capul de la cât m-am chiorât la ecran, dar a meritat. Ulterior am trecut la computer – ecran mare, posibilități multe. Între timp, colecția de pdf-uri creștea. Apropo, nici nu mi-e clar de ce mă simt eu așa legată de pdf în sine... știu că există multe alte formate, dar n-am înțeles nici până în momentul de față care este diferența. După un timp cervicala mi-a luat-o razna că, na, nu poți să lucrezi toată ziua la computer și, după ce ți-ai terminat treaba, să te relaxezi stând tot la computer și citind. Cervicala iese prin ceafă, partea dorsală se aplatizează, după ceva timp îți dorești să te dai aleatoriu cu capul de pereți. Singura mângâiere e că nu te mai apuci să scormonești toată casa în căutarea cine știe cărei chestii – da, eu sunt genul acela de om care nu reușește să găsească niciodată volumul de care are nevoie. Știu, sunt sigură că e plasat pe un anume raft, îmi aduc aminte în detaliu când l-am pus acolo și tot degeaba – când îl caut, nu e. Partea bună e că atunci când te apucă zgărmatul prin bibliotecă, e ca un fel de shopping – dai peste cărți pe care ai fi putut jura că nu le-ai văzut în viața ta. Doar ceea ce îți trebuie nu găsești. Următorul pas logic a fost trecerea la tabletă. Și de atunci cred că am descoperit cea mai mișto chestie de când am învățat să citesc. Practic am o bibliotecă întreagă pe care o pot căra peste tot. Cu o aplicație ce îmi pune până și semnul de carte la pagina la care am rămas, în cazul în care mă senilizez și uit. Am rafturi pe domenii și, dacă îmi pun ambiția, cred că aș putea aranja cărțile după culori. Adică practic tot ceea ce mi-am dorit eu de o viață acasă și, din cauza lipsei de spațiu, n-am reușit să am. Singurul lucru de care nu m-am dezbărat (încă!) e că mă car după mine cu caiete, carnete și carnețele în care iau notițe. Deși am văzut că există posibilitatea de a sublinia fragmente direct pe text și de a face comentarii marginale – dar parcă mi se pare ceva prea invaziv... Deocamdată.

Da, cu siguranță ceva se pierde – mirosul acela de carte „proaspătă” care, atunci când cumpăr ceva nou, e mai apetisant decât volumul în sine. Primul gest, instinctiv, la Bookfest, când mi-a apărut romanul, a fost să îl iau și să-mi bag nasul în el, amușinând fără rușine. Asta ca să văd dacă mirosea corespunzător... Deși, dacă e să vorbim de parfumuri, cred că nimic n-a întrecut vreodată un miros pe care l-am simțit, când eram copil, deschizând niște reviste de modă din anii 20. Era ceva de-a dreptul îmbătător și singura similitudine pe care am putut s-o depistez în timp a fost cu mătasea de porumb. Mă refer la ciuful ala care iese in porumb. Cred că n-ar fi rău dacă s-ar inventa un gadget pentru tabletă care, în timp ce cineva citește, să emită niște pufuri aromatice... Da, pare o idioție, dar eu sunt foarte predispusă la a cumpăra lucruri ce par aparent inutile. Mai are careva dintre voi plici de muște? Da, paletă din aia din plastic cu care să pocnești muștele când te plictisești pe prispă duminica după amiază. Ei, eu am. Și e roz bombon. Din păcate nu mai sunt muște. Când văd câte una prin casă nu știu cum să mă dau la o parte să-i fac loc, să se simtă și ea bine...

Tactil, cel puțin în ceea ce mă privește, nu sesizez că ar fi vreo problemă cu tableta, dimpotrivă. Îmi este mai ușor să o țin în brațe, în mână, pe genunchi și așa mai departe, mult mai ușor decât să țin o carte voluminoasă. Pot să acopăr cu ea cam toate locurile clasice de citit – la birou, pe canapea, în pat. N-am încercat în baie (dar nu cred că e o idee bună). În momentul de față, problema mea majoră e cum se va comporta tableta la plajă – o să pot să citesc sau nu? Nu e vorba de ținut instrumentul la soare – că la soare nu rezist nici eu, darmite tableta... La umbră, pe șezlong, unde oricum după o jumătate de oră, dacă nu am ceva de făcut, îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Cred că nu există plictiseală mai mare decât să stai fără să faci nimic. Mă rog, o să îmi iau eu și ceva cărți „normale”, în caz de ceva... Că nu se știe niciodată când ai nevoie...