"Scrierea poate fi o activitate minunată, care poate aduce bucurie și satisfacție, dar uneori poate deveni o obsesie. Iată 10 semne că ești dependent de scris:
Îți petreci ore întregi scriind, uitându-te la tastatură și uitându-te la monitor, uitând să mănânci sau să bei apă.
Ești cel mai fericit când primești o nouă agendă, un jurnal sau un set de instrumente de scris.
Îți petreci timpul liber citind și analizând textele altor autori, în loc să te bucuri de plimbări în aer liber sau de alte activități sociale.
Nu poți merge nicăieri fără un caiet sau o agendă în buzunar.
Îți petreci timpul analizând și editând textele tale, chiar și după ce le-ai publicat sau le-ai trimis unui editor.
Adori să primești feedback de la ceilalți asupra textelor tale, iar critica constructivă te face să te simți mai motivat să scrii.
Ești obsedat să atingi numărul de cuvinte sau pagini zilnic, indiferent de subiectul pe care-l abordezi.
Ești întotdeauna pregătit să scrii orice, de la poezie la articole de presă, și la orice oră din zi sau noapte.
Adori să-ți împărtășești gândurile și ideile prin intermediul scrisului, mai mult decât prin orice altă formă de comunicare.
Ești de acord că scrisul nu este doar o activitate, ci este modul tău de viață.
Dacă te-ai regăsit în mai mult de jumătate din aceste semne, felicitări, ești dependent de scris! Dar nu-ți face griji, pentru că scrisul poate fi o modalitate minunată de a-ți exprima gândurile și sentimentele. Continuă să scrii cu pasiune și bucurie, și lasă-ți creativitatea să te ghideze în această aventură minunată!"
Dacă v-ați bucurat de bălăriile de mai sus, regret - nu le-am scris eu. După ce-am ieșit din baie, târând pe talpă un șervețel pe care mi-l adusese Tano, m-am apucat să conversez cu un robot din ăsta inteligent. I-am zis să scrie și el ceva, ce-o fi (că nu mai aveam chef să-mi strofoc creierii la ora asta) și a ieșit ce vedeți mai sus.
La primul punct tind să îi dau dreptate (asta în ciuda faptului că observ că n-am paragraf pe-aici - bine, nici ghilimele cum trebuie n-am, dar asta e, ne descurcăm cu ce avem): bucurie/ satisfacție/ obsesie. Când ești obsedat ești bucuros și satisfăcut - altfel n-am cum, e o chestie pe bază de acumulare. Te-ndopi, indiferent că e vorba de mâncare, haine sau cuvinte, ca obsedatul (că altfel n-ai cum) - după atâta efort clar ești satisfăcut. Uiți să mănânci și să bei apă că na, clapa-clapa pentru papa (cum zicea taică-meu). Logic că uiți.
2. Păi cum să nu fii - chiar dacă nu sunt bune de nimic poți să desenezi în ele atunci când te prefaci că lucrezi. Tu oricum scrii pe caiete studențești sau pe foi volante - sunt mai incomode și îți dau sentimentul de sacrificiu.
3. Pe ăsta îl bănuiesc că s-a uitat la mutra mea și s-a cam păcălit. Sau, dacă cumva citești (nu, nu analizezi niciun rahat, citești din plăcere...) ești obsedat și dubios?
4. Cred că are buzunarele lui August Prostul. Cum naiba să bagi un caiet în buzunar?!
5. Sigur că așa se întâmplă. De altfel este evident și la sumară analiză a portretului autorului. Portretul îl puteți admira un pic mai sus.
6. Sigur. Îmi place când cineva dă cu bățul prin gard... Despre asta era vorba, nu?
7. Are el ceva cu obsesia. Să croșetăm cuvinte și să împletim pagini.
8. Pregătită, să trăiți! Orice, mă și apuc acum, imediat, să scriu ceva despre creșterea libelulelor. Sau, și mai bine, despre Arta Nimicului. Prin urmare: Nimicul nu este o stare negativă. Este una pozitivă. Nimicul nu înseamnă libertate de atașament, așteptări, judecată și stres. Nimicul nu înseamnă deschidere către posibilitate, creativitate, conștientizare și pace. Nimicul nu înseamnă să fii prezent în momentul de față, fără să-ți faci griji pentru trecut sau viitor. Nimicul nu este plictisitor. Este interesant. Nimicul nu ne permite să experimentăm viața pe deplin, fără distrageri sau filtre. Nimicul nu ne permite să apreciem frumusețea și minunea a tot ceea ce ne înconjoară. Nimicul nu ne permite să ne conectăm cu noi înșine și cu ceilalți la un nivel mai profund. Nimicul te împinge să fii obsedat. Poți fi obsedat de nimic la fel cum Nimicul poate fi și el obsedat de tine. Tocmai a trecut un elefant roz cu buzunare. În buzunare avea caiete și creioane. Era mai de modă veche, dar creioanele nu-i serveau doar la scris. Dat fiind că avea urechile mari, ca niște foi de varză, se mai scărpina cu ele din când în când. Elefantul era obsedat de roz și de urechi. Dar urechile lui, căptușite cu puf fin, conțineau tocmai Nimicul pe care el îl credea pierdut prin buzunare. Oftă și zise: Nimicul nu este ușor. Este o provocare. Nimicul nu necesită disciplină, curaj și răbdare. Este nevoie doar de un creion cu care să te scarpini.
9. Da. Chestia e că și vorbesc câteodată în același timp...
10. La punctul 10 trebuie să mă întorc la roboțel pentru clarificări.
Nu-mi fac griji... De ce, ar trebui?
Comments